Emoțiile și importanța lor

De ce lovesc copiii și ce putem face noi în aceste situații?

Toți copiii lovesc sau au comportamente agresive în diferite circumstanțe. Acest fapt nu dovedește că sunt copii agresivi. Nu eticheați copiii care au un asemenea comportament, pentru că în spatele lui se ascund frustrări pe care nimeni nu le-a luat în seamă, emoții puternce pe care nu știu să le gestioneze. Copiii experimentează diferite moduri de reacție în situații diferite. Dacă îi învățăm să fie conștienți de emoțiile lor, vor reuși să le controleze și să depășească situațiile dificile.

Cauze:

1. Autoapărare. Un copil care a fost lovit, va fi mai predispus să lovească înapoi când va fi provocat.
2. Puterea exemplului. Copiii, în prima parte a vieții, învață prin imitație, de aceea dacă va observa că un copil a obținut ceea ce și-a dorit folosindu-se de agresiune, va fi tentat să procedeze și el la fel într-o situație asemănătoare. Copiii imită și ce văd la TV, de aceea este bine să știm la ce se uită copii.
3. Agitația. Când copiii devin agitați sau sunt asaltați de stimuli, nu reușesc să-și controleze întreaga energie și nici nu știu cum să o folosească așa că trebuie să facă ceva, chiar dacă acel lucru este să lovească.
4. Furie. Copiii se confruntă cu emoții pe care nu reușesc să le exprime.
5. Comnicarea. Dacă copilul nu știe cum să-și verbalizeze emoțiile, este normal pentru el să și le exprime în mod fizic.

Strategii:

1. Să cunoaștem copilul! Să ne asigurăm că micuțul își poate verbaliza trăirile și își poate exprima clar dorințele și nevoile. Dacă exersem împreună cum să cerem o jucărie de la un coleg, dacă îl învățăm să-și rezolve micile conflicte prin comunicare și î facem conștient de propriile emoții (tristețe, furie, frică etc.) înseamnă că am făcut primi pași în învățarea alfabetului emoțional.
2. Forme de autocontrol. Emoțiile pot escalada cu ușurință și pot conduce la comportamente inadecvate, de aceea dacă copilul este învățat să controleze emoția când aceasta abia se formează poate evita mai ușor o confruntare fizică. Ascultând muzică, alergând și făcând mișcare ne eliberăm de emoții. Punem să ne învățăm copilul să se gândească la ceva frumos, care să-l ajute să se calmeze.
3. Exemple pozitive. Dacă în jurul copilului suntem atenți să avem exemple pozitive, acestuia îi va fi mai ușor să învețe să se comporte la fel.
4. Privește-l! Urmărește-ți copilul nu doar pentru a te asigura că mediul în care se află este securizant, ci și pentru a observa cum se simte. Dacă poți identifica situații care l-ar putea determina să aibă un comporament agresiv sau dacă observi că emoțiile lui escaladează poți să-l ajuți să se calmeze, înainte de a-ș depăși limita.
5. Reacționează! Dacă nu am putut opri la timp reacția agresivă este bine să luăm copilul într-o altă zonă. Această schimbare va face ca reacția să nu crească în intensitate și îndepărtându-l de stimulul care a declanșat-o îi va fi mai ușor să se calmeze.
6. Fii calm! Rămâi calm. Vorbește calm. Reacționează calm. Reacțiile noastre sunt un exemplu pentru cum ar trebui el să reacționeze. Dacă rămâi calm și respectuos, îl vei învăța și pe el același lucru.
7. Cunoaște-i limitele! Evită să pui copilul în situații care îi depășesc limitele sau pentru care nu este suficient de pregătit emoțional. Lucrurile de durată se fac cu pași mici.
8. Soluții alternaive. Nu este suficient să-i învățăm să rămână calmi, mai trebuie să-i învățăm să găsească și soluții alternative. Poate să ceară ajutorul unui adult sau să meargă să se joace cu altceva/ altcineva. În funcție de situație este bine să fie pregătit să ia o decizie, să reacționeze.
9. Cum te simți? Cum se simte el? Vorbiți cu copilul despre cum se simte celălalt când el reacționează agresiv, cum se simte când este lovit sau bătut. Explicați-i că atunci când lovește pe cineva nu-l rănește doar fizic, ci îi rănește și sentimentele. Majoritatea copiilor sunt empatici în mod natural și, după ce realizează că pot răni pe cineva vor evita să facă acel lucru.
Asigurați-vă că nu îl faceți pe copil să se simtă rău sau vinovat. Aveți răbdare cu el. Trec printr-o fază normală de dezvoltare și învață ce pot și ce nu pot face. Concentrați-vă pe aspectele pozitive și apreciați fiecare reușită, oricât de mică. Bucurați-vă împreună cu ei și învățați împreună alfabetul emoțiilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*